Pavel Filip a ajuns din nou în centrul atenției presei internationale. De această dată, premierul s-a remarcat prin modul în care a reacționat la criza profundă, din cauza miliardului de dolari furat de la cele trei bănci din Republica Moldova, transmite 24H.md.

În acest  context, jurnaliştii de la publicația americană Washington Times scriu că de câțiva ani, cetățenii Republicii Moldova trec printr-o perioadă complicată, fiind șocați încă de scandalul din sectorul bancar, urmat de un colaps economic, unde 1 miliard de dolari a fost brusc scos din trei cele mai mari bănci din țară.

De asemenea, jurnaliștii de peste ocean au precizat și despre banii vânați de fostul prim-ministru al R. Moldova (n.r. Vlad Filat), un promotor al integrării europene, dar și de alți complici, atrage atenția publicația americană.

„Furtul bancar a scos la iveală ineficiența legilor pentru combaterea corupției nu doar în Moldova, dar și în întreaga regiune. Această țară a demonstrat că poate fi un teren foarte bun pentru spălările de bani din Federația Rusă. Aproximativ 20 de milioarde de dolari SUA, aproximativ trei PIB-uri anuale ale Moldovei, au trecut prin băncile din această țară în câțiva ani. Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au răspuns acestor fărădelegi prin retragerea suportului oferit anterior liderilor moldoveni și au înghețat pe o perioadă asistența financiară internațională. Criza a fost acutizată de protestele stradale care au deteriorat și mai mult încrederea în guvernarea pro-europeană de la Chișinău. Mulți au crezut chiar că acesta este sfârșitul integrării în UE a R. Moldova”, scrie Washington Times.

Mai mult decât atât,  jurnaliştii publicației Washington Times Moldova,  scriu că moldovenii au reacționat la această criză prin numirea unui nou cabinet de miniștri tehnocrat, care să guverneze transparent într-un stil al democrației de tip occidental, mai subliniază jurnaliştii americani.

„Prim-ministrul Pavel Filip a preluat mandatul cu 6 luni în urmă, dar urmărește neîncetat implementarea reformelor prioritare cerute de FMI, ONU și alte organizații internaționale. Filip a reușit să stabilizeze sectorul bancar, a adoptat o serie de reforme anticorupție și a convins Fondul Monetar Internațional să semneze un nou program de finanțare, deblocând astfel, un credit din partea României în valoare de 150 de milioane de euro”, a scris publicația despre reformele inițiate de guvernul Filip.

Articolul reaminteşte şi despre situația în care s-a pomenit revista Forbes, după ce a publicat dezmințiri la o opinie bazată pe declarațiile false a fostului angajat CNA, Mihail Gofman.

„Revista de afaceri americană Forbes a fost nevoită săptămâna trecută să publice dezmințiri în legătură cu două subiecte separate din cauza faptului că nu a verificat informația oferită de un fost oficial moldovean. Un publicist Forbes nu a pus la îndoială sursa controversată, care, potrivit mai multor instituții media independente, a fost cercetat pentru modul în care și-a dobândit averea personală. Totodată, colaboratorul Forbes, nu a reușit nici să citească raportul companiei americane Kroll, specializată în domeniul securității financiare, care a realizat un audit independent prin intermediul căruia a identificat autorii furtului din sectorul bancar, unul dintre aceștia, aflându-se deja în închisoare pentru fapta comisă.

Dezmințirea publicată de Forbes nu ne face decât să credem că întreg articolul publicat anterior ar trebui șters. „În acest articol se menționa că Vladimir Plahotniuc deține controlul în cele trei bănci care au făcut parte din schema furtului de 1 mlrd de dolari americani. După o examinare suplimentară, nu au fost găsite careva dovezi care să confirme că Plahotniuc a avut vreo implicare în Unibank, Banca Socială sau BEM”, au reamintit jurnaliştii.