Premierul Pavel Filip va participa la ședința Consiliului de Asociere UE-Republica Moldova, unde va reconfirma angajamentul european al țării. Declarația se conține într-un interviu acordat de Pavel Filip portalului Tribuna.
”Ca şi cu ocaziile precedente, mergem pentru a arăta cu rezultate angajamentul nostru european și pentru a vedea cum putem avansa în implementarea Acordului de Asociere și în accelerarea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană”, a declarat Pavel Filip.
Premierul a mai spus că Moldova are nevoie de sprijinul UE, iar partenerii de la Bruxelles ar putea media un acord politic între forțele pro-europene, după alegerile din acest an.
”Într-un an important pentru țara noastră, avem nevoie de toată susținerea de la Bruxelles pentru a stabiliza parcursul european și a mobiliza cât mai mulți cetățeni în favoarea proiectului de țară. De exemplu, partenerii UE pot media un acord politic între forțele pro-europene post-2019 și ar fi foarte bine dacă ar face un apel la responsabilitate”, a precizat premierul moldovean.
Pavel Filip s-a arătat încrezător că prima tranșă din asistența macrofinanciară în mărime de 30 milioane de euro va fi aprobată în perioada apropiată. ”Suntem încrezători că prima tranșă din asistența macrofinanciară în mărime de 30 milioane de euro va fi aprobată în perioada apropiată. Reacțiile pe care le primim sunt unele pozitive şi acest fapt ne bucură. La momentul actual, UE evaluează informaţiile prezentate de autorităţile noastre privind îndeplinirea condiţionalităţilor pentru această primă tranşă”, a spus Pavel Filip.