Prim-ministrul Pavel Filip a avut, ieri, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Ulrike Knotz. În cadrul întâlnirii, oficialii au efectuat un schimb de opinii despre evoluțiile din Republica Moldova și oportunitățile de aprofundare a parteneriatului bilateral.

În mod special s-a discutat despre stadiul implementării reformei administrației publice. Premierul a mulţumit autorităţilor germane pentru decizia de a sprijini efortul Guvernului și respectiv, de a dispune crearea, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, a unui grup de experți naționali și internaționali care va participa la implementarea agendei de reforme.

„Acest Centru va fi inima de implementare a reformelor. Anume aici, în colaborare cu experții selectați, proiectele de reformă vor fi ajustate la cele mai bune practici internaţionale şi adaptate la necesităţile reale ale societăţii. Totodată, instituţia va asigura monitorizarea şi evaluarea rezultatelor obţinute”, a spus Pavel Filip.

De asemenea, Prim-ministrul a vorbit despre finalizarea procesului de reorganizare a Cancelariei de Stat, care este prima instituție supusă procesului de transformare și modernizare conform celor mai bune practici europene. Următorul pas va fi inițierea reformei administrației publice centrale (APC), a instituțiilor din sfera de competență a APC și pregătirea conceptului reformei administraţiei publice locale. Pavel Filip a spus că Executivul va continua realizarea angajamentelor asumate. “Nu vom schimba obiectivele propuse, suntem porniți spre implementarea unei agende de reforme foarte ambițioase”, a mai menționat șeful Cabinetului de miniştri.

La rândul său, Ambasadorul Republicii Federale Germane la Chişinău, Ulrike Knotz, a adus felicitări Guvernului pentru rezultatele obţinute datorită muncii sistematice depuse, apreciind în mod particular reușita acțiunilor de stabilizare a sectorului financiar din  2016.

Părţile au discutat și despre o serie de subiecte, precum importanţa Strategiei de integrare a minorităţilor naţionale, problema reglementării diferendului transnistrean, perspectivele de reformatare și unificare a plăților salariale din sistemul bugetar.

La finalul întrevederii, cei doi demnitari au reconfirmat dorinţa comună de a extinde și dinamiza relaţiile de colaborare excelente între ambele state.