Sistemul de educație rămâne a fi una dintre cele mai importante priorități ale Guvernului, a declarat Premierul Pavel Filipl la întrevederea avută cu rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Academicianul Ioan-Aurel Pop, membru titular al Academiei Române, aflat la Chișinău cu ocazia participării la ediția a VI-a a Congresul Mondial al Eminescologilor.

Pentru a obține realizări în orice ramură, statul are nevoie de specialişti bine pregătiți, care să dețină atât cunoștințele teoretice, cât și competențe practice, a accentuat premierul la întrevederea la care a participat și Ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc.

În cadrul discuţiilor, a fost făcut un schimb de opinii referitor la funcționarea sistemelor de învățământ superior și cercetare în Republica Moldova și România și examinate modalitățile  de eficientizare a sistemelor de educaţie din ambele state. În particular, s-a discutat despre intensificarea mobilităţii academice şi organizarea programelor comune de pregătire a specialiştilor competenţi conform cerinţelor pieţei muncii, precum şi participarea în proiecte de cercetare comunitare.

Totodată, părţile au exprimat interesul privind efectuarea schimbului de experiență și deschiderea pentru a împărtăși idei și exemple de bune practici în vederea identificării unor soluții viabile pentru dezvoltarea educației universitare din cele două țări.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România, ocupând un loc semnificativ și în topul universităților europene.