Delegația Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Pavel Filip, participă, în perioada 19-23 septembrie 2016, la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, Statele Unite ale Americii.

Programul vizitei Premierului Pavel Filip în SUA include  participarea la evenimentele multilaterale în cadrul sesiunii a 71-a a Adunării Generale ONU, precum şi întrevederi bilaterale cu lideri mondiali şi înalţi oficiali din diferite ţări ale lumii.

În acelaşi timp, alţi membri ai delegaţiei Republicii Moldova vor participa la diverse evenimente internaţionale, între care: Reuniunile Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre ale Procesului de cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), ai Inițiativei Central Europene (CEI), reuniunea şefilor diplomaţiilor statelor GUAM – SUA, dar şi evenimentul de nivel  înalt OSCE dedicat managementului crizelor forțelor civile și capacitărilor OSCE în calitate de implementator al Capitolului VIII al Cartei ONU.

Vineri, 23 septembrie, aproximativ la ora 11.00 (ora locală din SUA, 18.00 ora locala a Moldovei), Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip va prezenta discursul național în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii a 71-a a Adunării Generale a ONU, anunță un comunicat al guvernului.