Partidul Democrat din Moldova condamnă, într-un comunicat de presă, modul în care exponenţii alianței PSRM-PAS-PPDA promovează în funcții rude ale liderilor acestor partide, transmite today.md.

Cei care până ieri criticau cumătrismul din instituții si promiteau numiri transparente în funcții și pe criterii de profesionalism, își încalcă din primele zile acest angajament și dovedesc că în realitate ei sunt cei care promovează cumătrismul în instituțiile statului”, se spune în comunicatul PDM.

Democraţii cer demiterea sau demisia imediată a lui Gheorghe Balan din funcția de șef al IGP, care are un grad de rudenie cu noul ministru de Interne, Andrei Năstase, ceea ce reprezintă un evident conflict de interese.

De asemenea, atragem atenția societății și misiunilor diplomatice asupra unui amplu proces demarat de regimul PSRM-PAS-PPDA de forțare a unor funcționari publici să demisioneze. Funcționarii sunt amenințați cu dosare penale privind activitatea lor anterioară, daca nu demisionează. Cerem regimului de guvernare să înceteze acest șantaj asupra funcționarilor publici, să stopeze măsurile represive împotriva lor”, mai spun democraţii.