Partidul Democrat din Moldova condamnă vehement modul în care, duminică, în timpul protestului organizat de opoziție, câteva persoane au încercat să intre cu un microbuz în mulțime, forțând în acest fel cordonul de polițiști care asigura ordinea publică. Potrivit unui comunicat de presa al formațiunii, incidentul ar fi putut avea urmări tragice, dacă forțele de ordine nu interveneau prompt pentru a opri înaintarea microbuzului.

”PDM cere instituțiilor abilitate să investigheze de urgență acest incident, în modul cel mai transparent, să prezinte opiniei publice cine sunt cei care au încercat să comită această faptă. Condamnăm modul cinic în care liderii PAS și PDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, organizatori ai protestului de ieri, au așteptat pasiv să vadă cum microbuzul trece peste cordonul de polițiști”, se arată în comunicatul de presă.

De asemenea, potrivit reprezentanților PDM, ceea ce s-a întâmplat ieri la protestul opoziției este un act iresponsabil, pe care opinia publică trebuie să-l cunoască, la fel cum trebuie să cunoască neîntârziat rezultatele anchetei privind acest act deosebit de grav, care ar fi putut duce la o situație tragică.