Partidul Democrat din Moldova condamnă actele violente din campania electorală și cere tuturor concurenților să respecte legea. Reacția vine după ce a fost incendiată mașina lui Maxim Iordan, fiul candidatului PDM pentru circumscripția nr. 10, Serghei Iordan.
Într-un comunicat de presă PDM condamnă și alte agresiuni de campanie, care au avut loc în ultimele zile. Este vorba despre incendierea autocarului din Ceadîr-Lunga, vandalizarea panourilor electorale, dar și agresarea unor candidați sau activiști electorali.
”Orice acte de agresiune în contextul campaniei electorale sunt total reprobabile și trebuie cercetate rapid de către organele de poliție, iar cei vinovați trebuie aflați și trași la răspundere”, se spune în declarația PDM.
Democrații le cer și partidelor de opoziție să se ralieze apelului la calm și non-violență și să condamne incidentele de campanie, indiferent cine ar fi vinovat. Dacă celelalte partide vor refuza să adopte o astfel de poziție, democrații vor informa despre asta alegătorii.
Automobilul familiei lui Serghei Iordan a fost incendiat noaptea trecută. Totul s-a produs lângă casa candidatului pentru funcția de deputat, chiar în centrul oașului, la o distanță de 50 de metri de la primarie.

sursa:timpul.md