Creșterea semnificativă a PDM și a liderului său în sondaje, dar și faptul că reprezentanții partidului se apropie tot mai mult de problemele cetăţenilor şi se implică în rezolvarea acestora a creat o stare de nervozitate în rândul unor partide politice. Acesta este răspunsul PDM la acuzațiile lansate în ultima vreme de Maia Sandu și partidul PAS.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, citat de today.md, comportamentul reprezentanților unor partide de opoziție vine în condițiile în care acestea înregistrează scăderi în sondajele de opinie, ”unele de-a dreptul dramatice”.

”Astfel de acuzaţii, ca cea de uzurpare, pentru că PDM se implică în rezolvarea problemelor cetăţenilor, sunt absurde. Ele sunt în realitate o încercare disperată a PAS de a opri ascensiunea PDM. Este o reacţie determinată de panica şi lipsa de proiecte politice a celor de la PAS. Ceea ce face PDM este, inclusiv, să caute soluţii, împreună cu Guvernul, pentru a opri dezastrul social pe care Maia Sandu l-a produs în sistemul de învăţământ, prin închiderea de şcoli fără o evaluare corectă, ceea ce a dus la o catastrofă socială, la situaţii dramatice pentru mulţi copii, pentru părinţii lor şi profesorii lor. Am fi vrut ca Maia Sandu să vorbească despre uzurpare când era reprezentant de frunte al PLDM, când Vama şi Fiscul terorizau businessul şi cetăţenii, când profesorii erau obligaţi să participe la manifestările electorale ale partidului ei. Ea a preferat atunci să tacă şi să se complacă în acele scheme frauduloase care alimentau partidul pentru care a candidat la ultimele alegeri parlamentare”, se arată în comunicatul PDM.

În comunicat se mai spune că Partidul Democrat din Moldova va continua să se implice plenar şi transparent în adaptarea activităţii guvernării pe care şi-a asumat-o la agenda reală a cetăţenilor.

”În acest sens vom continua să cerem eficienţă maximă de la instituţiile statului, rezultate concrete şi o schimbare totală de atitudine faţă de cetăţeni, o îmbunătăţire a serviciilor prestate către populaţie”, au mai anunțat reprezentanții PDM.