Partidul Democrat din Moldova solicită Comisiei Electorale Centrale să intervină în cazul implicării persoanelor care nu sunt cetățeni ai Republicii Moldova în acțiunile de agitație electorală în favoarea blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”.

Partidul Democrat a sesizat CEC referitor la faptul că Maia Sandu și Andrei Năstase, copreședinții concurentului electoral blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, beneficiază de o asemenea publicitate electorală interzisă, distribuită pe rețelele sociale, sub forme camuflate, prin intermediul unor simpatizanți sau persoane oficiale și conturi din străinătate.

Un exemplu în acest sens este postarea de astăzi a domnului Siegfried Mureșan, deputat european din partea Grupului PPE și membru al Partidului Național Liberal din România.

”Considerăm revoltătoare atitudinea iresponsabilă a acestui oficial european. Deși în trecut a avut calitatea de observator electoral în Republica Moldova, cunoaște foarte bine despre interdicțiile prevăzute în art. 52 din Codul electoral, totuși acesta sfidează bunul simț și legea, având scopul politic de a-și promova politicienii pe care mizează în Republica Moldova”, se arată într-un comunicat al democraților.

PDM a solicitat intervenția CEC în vederea încetării unor asemenea practici ilegale și sancționarea Blocului electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, conform Codului electoral.