Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a încasat la Bugetul Public Național (BPN), în primele patru luni ale acestui an, 11,6 miliarde de lei, cu 1,7 miliarde de lei mai mult față de perioada similară din 2017, inforS.

Încasările la BPN administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit 11 miliarde 625,8 milioane de lei, în creștere cu 17.6 la sută în raport cu perioada similară a anului precedent, precizează un comunicat de la fisc, scrie Moldpres.

Potrivit datelor SFS, la bugetul de stat au fost încasate în patru luni 5 miliarde 466,5 milioane de lei, cu 947,4 milioane de lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, sau o creștere de 21%. Încasările la bugetele locale au crescut cu 15.3 la sută, până la 1 miliard 120,8 milioane de lei.

La bugetul asigurărilor sociale de stat, în patru luni, au fost încasate 3 miliarde 849,4 milioane lei, ceea ce constituie cu 502,3 milioane lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului precedent. La fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală s-au acumulat circa 1 miliard 186,6 milioane lei, cu 144,9 milioane lei mai mult în comparație cu perioada similară a anului 2017.

Estimările pentru Bugetul Public Național pentru anul 2018 prevăd o creștere a veniturilor și cheltuielilor de circa 7.8 la sută și respectiv 8.2 la sută față de anul precedent, la un deficit de circa 2.9 la sută față de Produsul Intern Brut, față de 2.8 la sută în 2017. Veniturile globale ale bugetului public naţional se estimează în sumă de circa 56,9 miliarde de lei, iar cheltuielile de 61,7 miliarde de lei.