Peste 1,2 miliarde de lei vor fi alocate anul viitor pentru majorarea salariilor medicilor și altor categorii de bugetari. Despre aceasta a anunțat deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc, în cadrul unei conferințe de presă.

Socialistul a menționat că, potrivit documentelor bugetare pentru anul viitor votate în ajun de deputați, din 01 ianuarie urmează să fie majorate cu 30% salariile tuturor angajaților din sistemul medical al țării.

De asemenea, parlamentarul a precizat anul viitor sunt prevăzute creșteri de salarii și pentru alte categorii de angajați din sfera bugetară.

Amintim, la inițiativa președintelui Igor Dodon, salariile personalului medical vor fi dublate în trei etape. Decizia îi vizează peste 40 de mii de angajați din sistem. În prima etapă, lefurile lucrătorilor medicali au crescut cu 30% de la 1 septembrie, iar de la 1 ianuarie, salariile angajaților în medicină vor fi majorate cu încă 30%. O altă majorare – de 40% – va veni în prima jumătate a anului viitor.