Din 1 iulie, peste 19 mii de moldoveni, care au activat în câmpul muncii și după pensionare, au obținut dreptul la reexaminarea pensiei pentru limita de vârstă și au beneficiat de o majorare medie de 2 mii 881 de lei, cuantumul mediu al alocației fiind deja de 5 mii 559 de lei. Printre beneficiari este și Mihail Moroșan, medic, fost viceministru al Sănătății, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Nicolae Testemiţanu”.

”Eu vreau să mulțumesc parlamentului care a adoptat această hotărâre de a revedea, recalcula pensiile pentru pensionarii care au sănătatea, puterea, răbdarea, profesionalismul de a activa și mai departe. Pensiile se recalculează altfel și oamenii ies cu o pensie mult mai mare. Eu am prezentat documentele la începutul lunii octombrie, când am împlinit 10 ani și mi-au zis că în decembrie voi vedea deja rezultatul. Mi-au spus că va fi de două ori mai mare”, a povestit Mihail Moroșan pentru postul de televiziune Primul în Moldova.

Doctorul spune că are zeci de colegi care au aplicat pentru reexaminarea pensiei, iar rezultatul de după nu poate decât să bucure, căci în sfârșit statul are grijă de oamenii în etate.

Următoarea etapă de reexaminare a pensiilor va fi la 1 ianuarie 2021 și sub incidența acesteia vor fi pensionarii care după stabilirea dreptului la pensie au activat în câmpul muncii și au realizat un stagiu de la 7 la 10 ani.

”Noi cu adevărat pledăm pentru o îmbătrânire activă, dar nu oricare pensionar are această capacitate de a activa 10 ani după stabilirea dreptului la pensie, de aceea recalcularea va fi prevăzută absolut pentru toți pensionarii, indiferent de durata de activitate după stabilirea dreptului la pensie.”, a spus ministrul Viorica Dumbrăveanu.

Începând cu 1 ianuarie 2021, pe site-ul Casei Naționale de Asigurări Sociale va fi disponibilă aplicația e-Cerere, care va permite persoanelor eligibile să depună on-line cererea privind reexaminarea pensiei și va exclude rândurile la ghișee.