Peste 1750 de locuitori ai R. Moldova s-au îmbolnăvit de gripă, iar alţi 28  au murit din cauza acestui virus de la începutul sezonului rece, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, în perioada 01 octombrie 2018-24 februarie 2019, în ţară au fost înregistrate 1754 cazuri gripă şi 205667 cazuri de infecţii respiratorii acute. Totodată, în această perioadă s-au înregistrat 28 cazuri de deces, dintre care 26 confirmate cu prezența virusului gripal A(H1N1). Toate persoanele decedate nu au fost vaccinate împotriva gripei sezoniere.

În ultima săptămână, specialiştii au înregistrat 205 cazuri de gripă sezonieră, inclusiv 32 confirmate de laborator, 14016 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare și 556 cazuri de infecții respiratorii acute severe. Probele preluate de la bolnavii de gripă au arătat prezenţa virusului A(H1N1) şi A(H3N2).

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, activitatea gripală continuă să crească în regiunea europeană. Un număr mare de decese provocate de virusul gripal se înregistrează în România şi Ucraina.

Pentru evitarea îmbolnăvirii, epidemiologii recomandă cetăţenilor să nu recurgă la autotratament şi să se adreseze la medic la apariţia primelor simptome de boală compatibile cu gripa. De asemenea, este necesar de a evita contactul bolnavilor cu femeile gravide, persoanele imuno-compromise, bolnavii cu afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni cronice ale aparatului respirator, diabet zaharat şi obezitate.