Gheorghe Petic, activist civic și lider PPDA, a fost exclus din concursul pentru ocuparea funcției de șef al Serviciului Consiliului Suprem de Securitate, organizat de Președinția condusă de Maia Sandu, informează Telegraph.md

Printr-o postare publicată pe Facebook, acesta menționează că a părăsit sediul Președinției cu un gust mai mult decât amar. Mai mult, crede că a fost respins anume pentru că este o persoană incomodă noului sistem din jurul președintelui Maia Sandu.

”Așa cum v-am informat, urma astăzi să trec etapa a doua la un concurs de pe lângă Președenția R. Moldova, pentru ocuparea funcției de Șef al Serviciului Consiliului Superior de Securitate. Deoarece documentele în original au fost depuse la alt concurs și nu le aveam cu mine, mi s-a pus condiția ca să prezint aceste documente astăzi, până la ora 17.00. Am rugat insistent sub angajament scris ca să am permisiunea de a prezenta aceste documente până în ziua de mâine, către orele 10.00, deoarece urmează să mă întorc după aceste documente tocmai la Ungheni, apoi să revin iar la Chișinău, dar nu am fost auzit. Am ieșit din sală cu un gust mai mult ca amar. Probabil au considerat că cuvântul lui Petic costa cam tot atâta cât o bortă de covrig. Vă greșiți. Concursuri vor mai fi și eu o să mă înscriu la toate, mai ales la cele pentru a ocupa funcții anticorupție și în structurile de forță. În schimb am stat cu burta pe carte două săptămâni și am învățat mai mult ca un student înainte de absolvirea universității. Și am mai întâlnit ceva la Președenție, un prieten pe care nu l-am văzut de vreo 10 ani”, a declarat Petic, după ce a fost exclus din cursa pentru postul menționat.

Candidaţii care au fost admişi pentru participare la concursul de suplinire a funcţiei publice de șef al Serviciului Consiliului Suprem de Securitate au fost invitați pentru susţinerea probei scrise pe 20 mai 2021, ora 14:00, în sediul Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Persoanele care au depus dosarul de concurs prin poștă sau e-mail urmează să prezinte originalele documentelor la data desfășurării probei scrise a concursului, sub sancţiunea respingerii dosarului de concurs.

Alături de Petic, la această probă erau invitați Melnic Violeta, Tvicenco Alexandr, Grădinaru Oleg și Coropat Oleg.