Propunerea PDM privind reformarea Guvernului prin reducerea numărului de ministere și agenții guvernamentale a fost salutat de colegii de alianță ai democraților. Partidul Liberal a emis un comunicat prin care anunță că va susține reforma Administrației Publice Centrale, menționând că formațiunea își dorește și militează pentru aceasta din 2009.

„Partidul Liberal susține necondiționat reforma neîntârziată a Administrației Publice Centrale, aceasta alături de reforma Administrației Publice Locale și Reforma Teritorial-Administrativă fiind unul din dezideratele primordiale (imediate) ale PL.

În mod constant, începând cu 2009, PL a propus, la formarea coalițiilor de guvernare, reducerea numărului de ministere și micșorarea numărului de funcționari de stat, plătiți din bani publici, din păcate până acum, acest obiectiv important al PL nu a putut fi realizat, pe motiv că nu am găsit consens în interiorul coalițiilor.

Acum, condițiile pentru aprobarea acestei reforme profunde s-au întrunit, întrucât, colegii din majoritatea parlamentară susțin, acest deziderat mai vechi al PL”, se spune în comunicatul emis presei de Partidul Liberal.

Liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a anunțat azi că va propune spre analiza colegilor din coaliția de guvernare un proiect de reformare a Guvernului care prevede reducerea numărului acestora de la 16 la 9, dar și reducerea substanțială a numărului agențiilor guvernamentale prin comas area acestora.