Parlamentul va urgenta votarea în lectură finală a legii care prevede înăsprirea pedepselor față de cei care agresează medicii.

Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în cadrul briefing-ului de după ședința săptămânală a formațiunii.

„Vrem ca situații asemenea celei care a avut loc recent, când un medic a fost agresat în mod inadmisibil, să nu se mai întâmple, iar când totuși au loc astfel de cazuri, făptașii să fie neapărat pedepsiți conform legii. Am solicitat reprezentanților noștri în Parlament să fie urgentată votarea în lectură finală a legii privind înăsprirea pedepselor față de cei care agresează medicii”, a spus Plahotniuc.

În același timp, Plahotniuc a spus că primește și scrisori de la cetățeni în legătură cu unele abuzuri ale medicilor, inclusiv refuzul unor doctori de a consulta pacienții.

„Am discutat în ședința săptămânală și despre acțiuni de instruire a medicilor, menite să îmbunătățească atitudinea lor față de pacienți, iar rezultatele acestor schimbări le vom evalua în baza unor sondaje de opinie dedicate, dar și a apelurilor, efectuate de către cetățeni la linia telefonică specială a Ministerului Sănătății”, a declarant liderul PDM.

Plahotniuc a mai adăugat că Ministerul Sănătății urmează să vină și cu mai multe acțiuni pentru debirocratizarea activității medicilor, pentru ca aceștia să nu-și mai irosească timpul completând acte inutile.

Sursa: Politics.md