Zi grea pentru șoferii din Capitală. Vizita președintelui francez Emmanuel Macron va da peste cap traficul din Chișinău.

Inspectoratul General de Poliție anunță că astăzi circulația pe unele străzi va fi restricționată, dar nu precizează care sunt acestea.

Totodată, poliția le solicită șoferilor să nu parcheze unitățile de transport pe principalele artere ale orașului pe tot parcursul zilei. Pentru a nu perturba traficul rutier, cetățenii sunt îndemnați să opteze pentru transportul public, în special pentru centrul capitalei.