În anul 2015, ministrul de atunci al Educației, Maia Sandu, s-a opus aprobării unui proiect care prevedea majorarea alocației lunare pentru familiile cu copii cu 200 de lei. Potrivit surselor noastre, care au participat la ședința prezidată de premierul Chiril Gaburici, proiectul a fost propus de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar ministrul Finanțelor, exponent al PLDM, s-a opus inițiativei. Colega sa de partid, Maia Sandu, a fost și ea categoric împotriva deciziei.
Mai mult, actualul lider al PAS a declarat că femeile care au născut copii trebuie singure să le poarte de grijă odraslelor sale.
Maia Sandu a făcut referință la experiența sa de la Banca Mondială, unde femeile lucrează mult şi chiar dacă nasc , revin la muncă în scurt timp.
Proiectul prezentat la şedinţa neformală a Guvernului, în primăvara anului 2015, prevedea cheltuieli de 80 de milioane de lei din Bugetul de stat, pentru majorarea alocaţiilor pentru întreţinerea copiilor.

sursa:today.md