Săptămâna viitoare vor avea loc consultări între Partidul Democrat (PDM), Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) şi Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (DA). Despre aceasta au anunțat Igor Grosu și Igor Munteanu în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova. Deși deputații susțin că întrevederile vor avea loc în contextul configurării unei noi majorități parlamentare și formării unei eventuale garnituri guvernamentale, Pavel Filip susține că nu se urmărește demiterea actualului Guvern.

Solicitat de Realitatea.md, liderul PDM, Pavel Filip, a declarat că nu există decizia partidului pentru consultările de luni întru demiterea actualului guvern și formarea unuia nou. Plus la toate, Filip susține că în orice condiții, nu pot avea loc consultări cu PRO Moldova privind demiterea Guvernului Chicu.

Amintim că, Igor Munteanu a declarat în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi” că luni Platforma DA se va întâlni cu PDM și PAS, iar invitațiile președinției nu sunt acceptate.

„Luni ne vom întâlni cu PDM şi PAS, trebuie să atingem acel context care să ne garanteze contextul politic. Ne-am întâlnit informal pe platformă parlamentară, nu vom accepta să mergem la diferite evenimente organizate la Preşedinţie, la Condriţa. Am avut discuţii cu PDM. Nu este atât de complicat să avem 52 de voturi, când PAS ne va asigura numărul necesar de voturi şi împreună vom avea acordul PDM şi Pro Moldova de a participa la acest exerciţiu. Partidul Şor îl excludem din start”, a spus Igor Munteanu.

Şi deputatul Igor Grosu a confirmat că săptămâna viitoare vor avea loc consultări între cele trei partide pentru formarea unei eventuale garnituri guvernamentale.

„Săptămâna viitoare vom avea consultări în trei PAS, PPDA şi PDM. Sper să avem mai multă claritate, indiferent de tipul discuţiilor, vom primi mai multe răspunsuri de la PDM în posibila viitoare garnitură guvernamentală. Guvernul dat (n.r. Guvernul Chicu) trebuie să plece, şi-a demonstrat incompetenţa, aroganţa. La scurt timp noi trebuie să avem un alt Guvern. Întrebarea este alta. Cu cine votăm alt Guvern, care trebuie să fie unul pe sprânceană. Deocamdată, ceea ce spun colegii de la PPDA că PAS nu s-a decis este fals. Ei nu au răspuns – cu cine numim un nou Guvern, care va fi rolul PDM în acest proces – nu avem răspuns la această întrebare”, a spus Igor Grosu.