Comisia Electorală Centrală (CEC) a avut o întrevedere cu membrii delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), aflați, în aceste zile, în Republica Moldova într-o vizită de pre-evaluare a scrutinului prezidențial din 30 octombrie 2016. Conducătorul delegației, Elisabeth Schneider-Schneiter, a apreciat eforturile întreprinse de CEC pentru crearea condițiilor optime în care cetățenii să-și poată exercita dreptul constituțional de a vota și a fi ales.
În cadrul întâlnirii, președintele CEC, Alina Russu, a relatat despre activitățile Comisiei Electorale Centrale în vederea organizării și desfășurării alegerilor prezidențiale din 30 octombrie. În acest sens, delegația APCE a fost informată despre procesul de desemnare și înregistrare a candidaților pentru funcția de președinte al Republicii Moldova, despre crearea secțiilor de votare, inclusiv a celor deschise peste hotare, dar și despre campania de informare și educație electorală.
La rândul său, Elisabeth Schneider-Schneiter a menționat că o delegație a APCE va veni în Republica Moldova în perioada următoare, pentru a monitoriza scrutinul prezidențial din 30 octombrie.
Din componența delegației fac parte europarlamentarii Elisabeth Schneider-Schneiter, Stefan Schennach, Meritxell Mateu, Suat Önal și Lotta Johnsson Fornave. Agenda vizitei delegației include și întrevederi cu candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova, lideri ai partidelor politice, reprezentanți ai societății civile și mass-media.