Gropile apărute pe drumurile vechi se acoperă, provizoriu, cu asfalt rece, iar ulterior, imediat ce vor permite condiţiile meteo, traseele vor fi plombate capital, scrie allmoldova.com.

Administraţia de Stat a Drumurilor a făcut acest anunţ, după ce mai multe instituţii media din trustul Ţopa-Platon au scris că drumurile aflate în reparaţie provizorie ar face parte din programul “Drumuri bune pentru Moldova”.

“Având în vedere informaţiile manipulatoare privind starea drumurilor, promovate de unele instituţii media, facem precizarea ca, la moment, gropile apărute în carosabil pe drumurile vechi se acoperă cu asfalt rece, provizoriu, urmând ca, imediat ce vor permite condiţiile meteo, acestea să fie plombate capital. Facem de asemnea precizarea ca drumurile aflate în reparaţie provizorie nu fac parte din programul de stat “Drumuri bune pentru Moldova”, iar informaţia tirajată de unele instituţii media este una falsă”, se conţine într-un comunicat al ASD