Premieră în istoria fotbalului! Naţionala Portugaliei a câştigat Campionatul European chiar împotriva ţării gazdă, Franţa, cu scorul 1-0 după prelungiri, transmite 24h.MD.

Deși francezii au dominat şi au atacat întregul meci, aceștia nu a reuşit să marcheze.

Portughezii au marcat singurul gol al finalei în minutul 109. Atacantul Eder l-a surprins pe portarul Franţei cu un şut puternic de la distanţă.

Superstarul portughezilor, Cristiano Ronaldo, a jucat doar 25 de minute. El a fost lovit de mijlocașul francez Dimitri Payet și s-a accidentat la genunchi. Atacantul echipei Real Madrid a izbucnit în lacrimi și a fost scos de pe teren cu targa.

Timpul regulamentar s-a încheiat fără goluri, pentru prima oară în finala Campioantului European. În timpul celor 90 de minute, francezii au ratat  mai multe ocazii de gol.

Portugalia a avut o replică pe măsură. Ricardo Quaresma a trimis balonul în transversală dintr-o lovitură liberă. Anume după această ratare, în doar două minute, a venit şi golul victoriei. Ronaldo a trăit cu mari emoții ultimele minute ale duelului și şi-a încurajat colegii de la marginea terenului.

Dacă pe Stade de France a fost o atmosferă magică, în afara stadionului lucrurile au arătat diferit.

Poliția franceză a fost nevoită să intervină cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă lângă zonele pentru fani din Paris, încă înainte să înceapă finala EURO-2016. Violențele au continuat pe toata durata meciului.