Nu cred că în autorizația pentru protest, acești protestatari au primit permisiunea să se urce cu tractoarele pe scările Parlamentului, mai ales că aceste tractoare sunt cumpărate din impozitele pe care le plătesc  polițiștii, învățătorii, medicii, oamenii de cultură, a declarat premierul Ion Chicu într-o reacție la protestul unui grup de agricultori organizat astăzi în fața Parlamentului, în care au fost răniți patru polițiști.

”Aceștia care sunt în fața Parlamentului nu plătesc impozite sau dacă plătesc un leu, primesc înapoi 3 lei. Nu cred că societatea este gata mai departe să luăm bani de la medici și să-i plătim la liderii agricoli, mai ales că anul acesta a fost recordul alocărilor din bugetul de stat pentru agricultori – 1,2 miliarde de lei. Niciodată în istoria țării, în ani cu mult mai buni ca acesta, nu au fost alocați atâția bani, repet, din impozitele oamenilor, nu din a celor de la Ștefan Vodă și Căușeni, nu de la impozitele pe care nu le plătește Colța de la Hâncești, dar de la învățători, de la medici, de la oameni care contribuie la buget”, a spus Chicu.

Premierul a solicitat ministrului de Interne să asigure ordinea publică.

”Să ne asigurăm că ceilalți cetățeni care plătesc impozitele pentru cei care încalcă legislația, sunt protejați. Fiecare cetățean are dreptul la protest democratic, dar trebuie să respecte legile, iar atunci când atentează la libertatea altor cetățeni, poliția și instituțiile statului să-și facă datoria. Vă rog frumos să aveți grijă de sănătatea polițiștilor și să nu permiteți ca cineva să-i calce cu tractoarele”, a declarat premierul.

Ministrul de Interne a declarat, la ședința Guvernului, că mai mulți agricultori au încercat să urce cu tractoarele pe scările din fața clădirii Parlamentului. La protest au fost aduse 54 de tractoare, iar 8 dintre acestea au fost parcate neregulamentar pe gazon și trotuare.