Președintele, Igor Dodon, a declarat, după ședința Consiliului Suprem de Securitate, că sistemul de sănătate din Republica Moldova este pregătit să facă față unei crize de îmbolnăvire cu virusul de tip nou. Potrivit șefului statului, practica ultimilor ani a demonstrat că sistemul medical din țară poate face față unor situații urgente de sănătate publică, iar intenția unor politicieni de a induce panică în societate nu va face decât să îngreuneze aplicarea măsurilor pentru a limita răspândirea infecțiilor, transmite 24h.md.

Șeful statului a prezentat și unele date din ultimii ani, când Moldova s-a confruntat cu mai multe situații complicate. În toate aceste cazuri, sistemul medical a făcut față provocărilor. Astfel, în anul 2008, în Moldova a fost înregistrat un număr mare de îmbolnăvire cu oreon – peste 31 de mii de cazuri și, din fericire, nici un deces.

În anii 2009-2011, țara noastră a fost lovită de gripa porcină AH1N1. Peste 36 de mii de persoane au fost afectate, dintre care au decedat 43.

Președintele a făcut apel la calm, prudență și seriozitate în tratarea acestei crize și a îndemnat atât politicienii, cât și cetățenii să acționeze consolidat pentru a minimiza riscurile răspândirii acestui virus pe teritoriul Republicii Moldova.