Biserica, Familia și Pacea sunt lucruri sfinte, spune Igor Dodon. Președintele a îndemnat cetățenii să păstreze aceste valori, deoarece ele ne asigură bunăstarea și stabilitatea socială. Mesajul se conține în adresarea șefului statului cu prilejul celor 30 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova. 

„Când vorbesc de valori, mă refer la religia creștină, la familia tradițională, la pacea interetnică, la protecția mamelor și copiilor, la salvarea demografiei și a genofondului național, dar și a mediului ecologic, a pădurilor și râurilor. Tot ce am moștenit de la părinții și buneii noștri trebuie să cultivăm și să transmitem în stare bună copiilor și nepoților”, spune șeful statului.

Igor Dodon a remarcat și faptul că în 1990, poporul moldovenesc și-a îndeplinit dorința seculară de a trăi într-un stat suveran și de a vorbi liber limba maternă.

„În lumea modernă, nu fiecare națiune are posibilitatea de a avea propria statalitate. Suntem mândri de istoria și cultura noastră. Trăim pe pământ moldovenesc, aparținem unui singur popor, indiferent de limbă și etnie. Încă învățăm să ne construim viața și să ne administrăm statul. Cred cu tărie că după noi vor veni generații mai bune decât noi, care, păstrându-și identitatea, limba și credința, vor consolida Republica Moldova”, mai spune președintele.