Prețurile de producător la 180 de medicamente s-au redus în medie cu aproape 13% anunță Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale într-un comunicat de presă.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a înregistrat, în iulie curent, prețurile de producător pentru 238 de preparate farmaceutice. În urma evaluării de către AMDM a dosarelor depuse, producătorii au redus prețurile la 180 de medicamente, fiind în medie cu 12,66% mai mici față de cele aprobate anterior în Catalogul Național de Prețuri.

În alte 40 de cazuri prețurile de producător au fost înregistrate pentru prima dată, în 9 cazuri sunt identice și doar pentru 2 medicamente acestea au fost majorate. Prețurile la 7 medicamente generice au fost reevaluate în urma înregistrării preţurilor pentru medicamentele originale.

Aproximativ 42% din produsele farmaceutice, aprobate în iulie 2017 cu noi prețuri de producător, sunt importate din țările CSI, iar peste 38% – din țările Uniunii Europene.