Primăria municipiului Chișinău a stabilit portaluri fake news, care vin să denigreze activitatea autorităților municipale și a Primarului General.

În acest sens, primarul general, Ion Ceban a scris o Cerere prealabilă în care a comunicat despre deconspirarea unor site-uri din România ce publică știri false în scopul denigrării imaginii Primăriei Chișinău și a edilului capitalei.

„Analizând minuțios informația respectivă s-a constatat că aceasta a fost prezentată eronat, fiind caracterizată prin lipsa de transparența maximă, limitând cititorii la dreptul de a cunoaște informația corectă și integrală, a menționat Ion Ceban.

Totodată, edilul capitalei a menționat faptul că portalul de știri a utilizat informații care nu corespund realității, primarul general, neutilizând astfel de declarații vreodată.

„Urmează a fi reținut că discursul Primarului General Ion Ceban în cadrul ședinței menționate nu a vizat nici într-un fel Serviciul de Informații și Securitate, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu sau guvernarea PAS precum și careva acuzații în adresa acestora”, a declarat Ceban.

Art. 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar şi în ceea ce priveşte relatările presei cu privire la interes public deosebit. Exercitarea acestei libertăţi presupune obligaţii şi responsabilităţi, care, conform par. 2 al art. 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului se aplică presei.

În acest context, primarul general, Ion Ceban,  a solicitat ca informația denigratoare să fie exclusă.

„Solicit ca în termen de cel mult 24 de ore de la recepționarea prezentei cereri, să fie reflectată informația în articol jurnalistic menționat supra corespunzător declarațiilor făcute de Primar General Ion Ceban cu excluderea informației false din articol jurnalistic publicat sau după caz prin excluderea întregului articol publicat.  Reieșind din faptul că portalul www.podul.ro nu conține careva date de contact (e-mail, adresa, telefon), prezenta cererea prealabilă urmează a fi publicată pe pagina oficială a Primăriei municipiului Chișinău.”, a specificat primarul general.

Totodată, Ceban a subliniat că de fapt portalul de știri, conform actelor, desfășoară activități de comerț.

„Mai mult, în procesul de identificare a companiei SPLENDOR MEDIA CENTER SRL, care administrează portalul www.podul.ro, s-a stabilit că aceasta este înregistrată în România pe data de 27.11.2018, care desfășoară activități de comerț cu ridicata și cu amănuntul precum și repararea autovehiculelor și motocicletelor, cu 0 (zero) angajați pe parcursul anului 2020”, a conchis edilul.