Primăria va iniția inventarierea imobilelor municipale, pentru a vedea care este starea acestora și cum sunt gestionate. Acest lucru a fost cerute de către primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței primăriei Chișinău.

Ion Ceban a declarat faptul că municipalitatea are foarte multe construcții lăsate în paragină.

„Noi cunoaștem oare despre soarta lor. Câte sunt, unde, ce se întâmplă cu ele și cine a pus ochiul deja, căci cred că sunt și din aceștia. Vreau să știu concret unde ce se află și care este gospodăria municipalității și ce putem reabilita. Am impresia că cineva intenționat le-a lăsat pe unele să se dărâme. Pentru a fi înstrăinate cumva. Noi trebuie să le curmăm cumva aceste idei. Eu vă rog prin cei care vor face invetarea, să nu fie șefi de direcție care să fi pus ochiul pe ceva. S-a spus că avem nevoi de bani la buget, iar în același timp clădirile stau într-un dezastru total. Rog ca în această privință să avem o claritate. Iar toate lucrurile să fie în mod electronic ca să vadă toți oamenii. Ce se poate de dat în chirie, ce se poate de împărțit între instituțiile noastre”, a punctat Ceban.

Responsabilii au la dispoziție 10 zile pentru a face acest raport.

Viceprimarul Inga Ionesii a declarat că aici este o problemă, întrucât toate persoanele de la Direcția generală economie sunt la autoizolare, asta după ce o persoană a fost depistată pozitiv la Covid-19, care a intrat în contact cu majoritatea persoanelor.

În replică, Ion Ceban a cerut angajaților să lucreze de acasă. „Înțeleg că s-a pus direcția în carantină, dar aceste lucruri trebuia să le aibă. Să lucreze de acasă, dacă nu va trebui să găsim modalități cum să plece. Toate propietățile să fie în registru electronic, ei tebuie să le aibă, dacă nu le au, este o problemă foarte gravă. Ce trebuie până la urmă, șuturi în fund? Sancțini disciplinare”, a punctat primarul.

Primarul a solicitat viceprimarului Inga Ionesii ca timp de 10 zile să facă un raport cu privire cu datele fiecărei instituție și clădire.