Și primarii din comunile municipiului Chișinău, Codru, Sîngera, Tohatin, Budești, Stăuceni, Trușeni, Durlești, Colonița, Ciorescu au semnat o declarație prin care condamnă votul deputaților din Alianța Kozak din 8 iunie, ca fiind contrar Constituției, legilor țării și voinței poporului, transmite hotnews.md.

«Condamnăm orice act sau acțiune care poate conduce la instabilitatea țării și cerem trădătorilor de țară – Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase – să se retragă și să nu ducă Republica Moldova în haos.Tentativele de uzurpare a puterii de stat ale trădătorilor Dodon, Sandu și Năstase, din data de 8 iunie 2019, au fost stopate de către Partidul Democrat din Moldova», se conține în documentul semnat.

Semnatarii declarației recunosc drept legitim guvernul condus de Pavel Filip.

«Noi, primarii și președinții de raioane, semnatari ai prezentei Declarații, recunoaștem ca fiind legitim guvernul actual, condus de prim-ministrul Pavel Filip. Votul din Parlament al PSRM-ACUM este unul ilegal, încălcând toate dispozițiile Constituției Republicii Moldova, ale legilor țării i încălcând voința poporului. Noi, primarii și președinții de raioane luăm act de Decretul privind stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate, respectiv, 6 septembrie 2019. Republica Moldova nu este de vânzare!», se menționează în declarația semnată de zeci de primari și președinți de raioane.