Astăzi, 31 octombrie, secretarul general de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a participat la ședința Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei (FSEȘ). Subiectul principal al discuțiilor a vizat proiectul de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. La eveniment au mai participat: secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu; președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza; președintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ghenadie Donos, precum și liderii sindicali din toată țara.

În cadrul ședinței, secretarul general de stat Igor Șarov a subliniat că educația reprezintă o prioritate a Guvernului Republicii Moldova, de aceea asigurarea unui sistem de salarizare a cadrelor didactice și a personalului auxiliar, în mod transparent, echitabil, atractiv, nediscriminatoriu, simplu de gestionat, capabil să reflecte și să remunereze performanța este obligatorie și se regăsește în noul proiect de lege privind sistemul unitar de salarizare.

Totodată, oficialul a subliniat principalele măsuri întreprinse de minister în vederea redresării situației financiare a personalului din domeniul educației și anume: indexarea salariilor cadrelor didactice cu 8% începând cu 1 septembrie 2018; majorarea indemnizației pentru susținerea cadrelor didactice tinere în primii trei ani de activitate până la 120 mii lei pentru absolvenții programelor de studiu cu profil pedagogic acreditate din instituțiile de învățământ superior și până la 96 mii lei pentru absolvenții programelor de studiu cu profil pedagogic acreditate din instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar; acordarea compensației financiare anuale în valoare de 2 mii de lei pentru procurarea de suporturi didactice, tehnică de calcul, produse software pentru utilizare în activități de instruire on-line etc. În ce privește ultimă inițiativă enumerată, oficialul a menționat că Guvernul a aprobat Hotărârea privind aprobarea Avizului la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative, care prevede neimpozitarea acestei compensații.

La final, părțile au stabilit ca Consiliului General al Federației Sindicale a Educației și Științei să transmită Ministerului Educației, Culturii și Cercetării propuneri pentru completarea și îmbunătățirea proiectului de lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.