Ministerul Economiei a prezentat operatorilor lanțului alimentar din țară (producătorii de mărfuri alimentare și comercianții acestora) proiectul legii pentru modificarea și completarea unor acte legislative în domeniul comerțului interior la compartimentul relațiilor furnizor – comerciant.

Potrivit vicepremierului Octavian Calmîc, ministru al Economiei, scopul acestui document constă în eliminarea unor probleme, apărute în relația furnizor-comerciant, după intrarea la 1 ianuarie curent, a unor amendamente la Legea 231/2010 cu privire la comerțul interior și Codul Contravențional.

”Scopul acestui proiect este de a găsi soluții eficiente pentru o perioadă de tranziție în procesul de implementare a Legii cu privire la comerțul intern, care are drept obiectiv final stabilirea unor reguli bine definite în domeniu, cu respectarea drepturilor a tuturor actorilor implicați în acest lanț: producător-comerciant-consumator”, a accentuat vicepremierul Octavian Calmîc.

În proiectul prezentat spre discuții  au fost abordate trei subiecte de bază, care au creat divergențe în relațiile dintre  producătorii de mărfuri alimentare și, în special, reprezentanții celor 7 mari rețele de magazine din țară – costul de achiziție a produselor, termenul de achitare a facturii și returul produselor alimentare.

În context, Ministerul Economiei a prezentat varianta consolidată, care întrunește interesele tuturor actorilor. De exemplu, la compartimentul  termenul de achitare a facturii, analizând propunerile operatorilor lanțului alimentar, precum și experiența altor state, atât din spațiul CSI, cât și din UE, Ministerul Economiei a propus ca pentru produsele foarte perisabile acesta să constituie 7 zile, pentru cele perisabile – 30 zile, iar cele rezistente – 60 zile.

La propunerea producătorilor au fost incluse în proiect și unele prevederi ce țin de problema plafonării reducerii comerciale, precum și stabilirea cotei de raft pentru produsele alimentare autohtone.

Ștefan Golubciuc, președintele Asociației producătorilor de conserve ”Speranța-Con” a accentuat că membrii organizației susțin propunerile înaintate de Ministerul Economiei privind modificarea unor acte legislative și salută implicarea statului, în calitate de arbitru, în soluționarea unor probleme sensibile apărute în diferite domenii, care, într-un final, au impact negativ atât asupra producătorilor autohtoni, cât și consumatorilor.