Alegerile prezidențiale ar putea să nu aibă loc, din cauza guvernării care se teme să piardă puterea. De această părere este liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon.

Preşedintele PSRM a precizat că scrutinul privind alegerea preşedintelui de către popor se va desfăşura în condiţiii dificile.

„Eu admit că alegerile ar putea să fie împiedicate de către actuala guvernare. Am văzut până acum de ce sunt în stare. Ei se tem să piardă puterea, deoarece ştiu că preşedintele votat va fi unul din opoziţie şi ei nu pot admite acest lucru”, a afirmat Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV7.

Potrivit liderului socialist, opoziţia parlamentară va încerca să dea jos Guvernul până la data alegerilor prezidențiale, pentru ca să fie declanşate anticipate, iar alegerile parlamentare să fie desfăşurate în aceeaşi zi cu cea a şefului statului.

„Partidul Socialiştilor a pregătit moţiunea de cenzură împotriva actualului Guvern. Am vrut să o înregistrăm în această săptămână, dar nu este posibil. Din acest motiv, vom face acest lucru săptămâna viitoare. Dacă ne va reuşi, există mai multe soluţii de a scăpa de guvernare”, a dat asigurări Igor Dodon.

Igor Dodon a mai declarat că PSRM va veni cu propriul candidat la funcţia de preşedinte al ţării.

Amintim că scrutinul privind alegerea preşedintelui urmează să aibă loc în data de 30 octombrie a acestui an.