Partidul Socialiștilor din Republica Moldova își exprimă repetat îngrijorarea privind atacurile politice la adresa mass media din țara noastră. În ultimul timp observăm că s-au întețit atacurile și persecutarea instituțiilor media, incomode guvernării.

În acest sens pot fi încadrate și ultimele decizii ale Consiliului Audiovizualului, care a transformat în ținte clare doar unele posturi de televiziune. Calificăm deciziile penutive ale Consiliului Audiovizualului, precum și comportamentul partizan vădit al membrilor acestei instituții, drept abuz și abatere de la norma legală. Mai mult, acțiunea Consiliului în raport cu aceste posturi de televiziune seamănă mult instituirii unei cenzuri, fapt ce contravine statului de drept și Constituției Republicii Moldova.

Analiza comportamentului unor membri ai autorității de reglementare a audiovizualului din țara noastră demonstrează servilismul politc al acestora în raport cu actualul regim de la guvernare. De asemenea, punem la îndoială capacitățile profesionale ale acestora prin prisma subiectivismului cu care ei analizează produsul media al unor echipe de jurnaliști.

Îndemnăm redacțiile instituțiilor audiovizuale, care sunt pedepsite pe nedrept, să apeleze la instanța de judecată în speranța că vor găsi dreptatea. Orice abuz din partea Consiliului Audiovizualului subminează credibilitatea acestei instituții, dar și lovește puternic în temelia statului de drept și a democrației – mass media liberă.

Atestăm faptul că, odată cu deciziile abuzive ale Consiliului Audiovizualului de a impune cenzură în raport cu unele televiziuni, în spațiul public sunt lansate materiale și comentarii, în care se spune despre “necesitatea” lichidării unor posturi de televiziune. În același sens, se lansează etichete urâte la adresa oamenilor din aceste colective de muncă, care sunt tratați cu dispreț. Este o acțiune periculoasă când jurnaliștii sunt împărțiți în “buni” sau “răi”, iar suprimarea libertatății de exprimare este atac asupra unui drept suprem.

Facem apel repetat ca membrii Consiliului Audiovizualului să dea dovadă de echidistanță și să acționeze strict conform legii. De asemenea, ne adresăm ambasadelor străine acreditate la Chișinău, să îndemne instituțiile de stat din Republica Moldova, inclusiv Consiliul Audiovizualului, să revină în cadrul legal. Încurajarea prin tăcere a unei atitudini ilegale și abuzive va duce doar la discreditarea acestor instituții și la degradarea democrației în Republica Moldova.