Mai mulți medici din țară vor fi decorați în acest an cu Premiul Național în semn de recunoștință și apreciere pentru devotamentul și dăruirea de sine în lupta cu COVID-19. Guvernul a extins, astăzi, lista laureaților Premiului Național de la 10 la 14.

Premierul Ion Chicu a precizat că din cele 14 Premii Naționale, în acest an cinci vor fi acordate angajaților din sistemul medical.

În contextul situației pandemice, Comisia pentru decernarea Premiului Național a solicitat examinarea posibilității de acordare suplimentară a unor premii naționale exclusiv pentru reprezentanții domeniului medical. Cheltuielile vor fi suportate din limita mijloacelor prevăzute pentru organizarea Galei Premiului Național.

Premiul Național constă din diplomă, medalie și recompensă bănească în valoare de 100 de mii de lei. Premiile Naționale sunt decernate anual de Guvern în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței.