Răpirea fostului judecător ucrainean Mikola Ceaus a fost pusă la punct cu cel puțin 19 zile înainte de evenimentul propriu-zis. O grupare de cel puțin 10 persoane s-a ocupat, în perioada 15 martie-3 aprilie 2021, de filarea acestuia.

Membrii grupării, cetățeni ai Ucrainei, au ajuns în Republica Moldova fie cu microbuze de curse regulate, fie traversând frontieră pietonalCel puțin cinci dintrei ei s-au folosit pentru asta de identități false.

Aceștia nu au venit împreună, nu s-au cazat în același loc și nu au plecat în același timpToate măsurile de precauție au avut un singur scop – cel de-al răpi și scoate din Republica Moldova pe Mykola Ceaus.

RISE Moldova și Slidstvo.Info din Ucraina au intrat în posesia unor materiale care fac parte din dosarul anchetei și prezintă cine sunt ei, cum au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, unde au stat, ce au făcut și cum au plecat.

ceaus_map_03

Traseul operațiunii de răpire a lui Mikola Ceaus. Grafică: Roman Filippov/RISE Moldova


  • RISE Moldova a identificat cel puțin 10 persoane implicate în răpirea ex-judecătorul ucrainean Mykola Ceaus. Bărbații, toți cetățeni ucraineni, unii cu identități false, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova în perioade diferite, fie la bordul unor microbuze de rută, fie pe jos.
  • Anterior, unul dintre ei a obținut ilegal un act de identitate moldovenesc și a fost vizat într-un dosar penal deschis de procurorii din Chișinău.
  • În intervalul 15 martie – 3 aprilie 2021, aceștia s-au cazat în diferite hoteluri. Doi dintre ei au schimbat patru hoteluri în doar câteva zile. În paralel, au închiriat mașini pe care, periodic, le-au parcat în regiunea blocului unde locuia Ceaus.
  • În răpirea propriu-zisă a fostului judecător au fost implicate trei automobile – un microbuz (Ford), un sedan (Mercedes Benz) și o mașină de teren (Toyota). Ultimul are numere diplomatice și aparține Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.
  • La volanul mașinii cu numere diplomatice s-a aflat atașatul militar Serghei Smetaniuk, iar drept pasageri i-a avut pe doi dintre cei implicați în răpire. Mașina a parcurs traseul Chișinău-Otaci (200 de kilometri) în 2 ore și 30 de minute. Altfel spus, cu o viteză medie de 80 km/h.
  • Membrii grupului au părăsit Republica Moldova pe 3 aprilie – ziua răpirii fostului magistrat ucrainean.
  • Toată operațiunea s-ar fi desfășurat fără implicarea organelor de drept ale Republicii Moldova, așa cum urma să declare Serviciul de Informații și Securitate și Ministerul de Interne. În același timp, și Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a negat orice legătură cu răpirea lui Ceaus.

.

BINE AȚI VENIT!

15 MARTIE 2021, ora 16:33, postul vamal Otaci ⎯  Moghilev-Podolsk. Un microbuz de rută intră dinspre Ucraina în Republica Moldova. Printre pasageri se află Ivan Fedosenko și Iurii Kovalenko, doi ucraineni în vârstă de 34 de ani. Camerele de supraveghere de la Otaci îl surprind pe Fedosenko în compania unei blonde.

Ajunși în Chișinău, Fedosenko se cazează la un hotel din sect. Rîșcani, iar Kovalenko, la un kilometru distanță, la un hotel din apropierea Circului.

RISE Moldova a scris anterior că Iurii Kovalenko a studiat la o instituție de învățământ superior militar din Odessa și este asociat cu serviciile militare de spionaj. Mai mult, din 2018, Kovalenko își are domiciliul pe aceeași adresă cu Direcția generală de informații a Ministerului Apărării din Ucraina.
Ivan Fedosenko a activat, în anul 2008, la o unitate militară din Kiev.
captura%cc%86-de-ecran-din-2021-04-30-la-16-02-26

Pașaportul cu care Iurii Kovalenko a intrat în Republica Moldova

17 MARTIE 2021. Iurii Kovalenko merge la o companie de închirieri mașini de pe str. Ion Creangă din capitală, unde semnează un contract prin care, din ziua următoare, va închiria un automobil de model Hyundai Accent de culoare roșie. Mașina era dotată cu sistem GPS, astfel a fost posibil de urmărit traseul acestuia.

18 MARTIE 2021. La 10:15, Iurii Kovalenko urcă la volanul Hyundaiului cu care urmează să se plimbe prin Chișinău în următoarele trei zile. După ce alimentează, trece pe la hotelul unde e cazat Ivan Fedosenko. Următoare destinație – bd. Decebal, în apropierea blocului în care locuiește fostul judecător ucrainean Mikola Ceaus. Mașina staționează preț de câteva ore.

19 MARTIE 2021Ziua începe la ora 5:44, iar traseul e unul asemănător cu cel din 18 martie.

Blocul în care locuia Ceaus

Blocul în care locuia Ceaus

20 MARTIE 2021. De la hotelul în care este cazat, ucraineanul pornește spre sectorul Botanica, în regiunea în care locuiește Ceaus. Noaptea, la ora 1:07, staționează în preajma unui hotel de pe str. Petru Movilă, de unde pleacă la ora 1:41.

21 MARTIE 2021. La ora 9 pornește prin oraș. La 11.38 staționează 20 minute la un magazin specializat de vinuri din centrul Chișinăului, după care, la ora 12:05, returnează automobilul. În aceeași zi, Kovalenko părăsește teritoriul Republicii Moldova prin punctul de trecere Otaci.

Colegul lui, Fedosenko, mai rămâne câteva zile în oraș.


24 MARTIE 2021. În după-amiaza zilei, doi bărbați, de aproximativ 40 de ani, se prezintă la punctul de trecere a frontierei Otaci – Moghilev-Podolsk. După controlul de rutină, traversează pe jos podul peste Nistru și ajung în Moldova. Unul dintre ei este Iurii Kovalenco, cel care părăsise Republica Moldova cu trei zile mai devreme.

De această dată, Kovalenco este însoțit de un alt camarad – Eduard Stavytsky. RISE Moldova și Slistvo.info au relatat anterior că Eduard Stavytsky este o identitate falsă, numele real al bărbatului fiind Andrei Kutsenko, un ucrainean asociat cu serviciile militare de spionaj.

25 MARTIE 2021. De dimineață, Kovalenko merge la aceeași companie auto din sect. Buiucani al capitalei și închiriază, pentru două zile, un Volkswagen Jetta. În jurul orei 10:10, automobilul oprește în sectorul Botanica, în zona unde locuiește Ceaus.

În intervalul 15:07-16:48, automobilul stă parcat în apropierea unui hotel de pe str. Pușkin. Deja de la ora 17:59 și până a doua zi, a staționat pe Calea Orheiului, în preajma unui restaurant.

26 MARTIE 2021, ora 8:14. Ivan Fedosenko părăsește pe jos teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere Palanca – Maiaki-Udobnoe.

FOTO: PTF Palanca - Maiaki-Udobnoe. Ivan Fedosenko părăsește R. Moldova

FOTO: PTF Palanca – Maiaki-Udobnoe. Ivan Fedosenko părăsește R. Moldova

În urma lor, în vamă intră o Toyota RAV4 cu numere diplomatice aparținând Ambasadei Ucrainei. La volanul ei se află Serghei Smetaniuk, atașat militar al Ambasadei Ucrainei la Chișinău. Două ore mai târziu, mașina condusă de Smetaniuk revine în Republica Moldova prin același punct. (Peste opt zile, același automobil cu numere diplomatice va fi implicat în răpirea lui Ceaus.)

Potrivit materialelor anchetei, Serghei Smetaniuk deținea funcția de atașat militar al Ambasadei Ucrainei la Chișinău, fiind aprobat și în calitate de expert al Comisiei mixte de control.

Între timp, Kovalenco dă ture cu Volkswagen-ul prin Chișinău. Oprește din nou la același magazinul de vinuri din centrului orașului după care, împreună cu Andrei Kutsenko, alias Eduard Stavitsky, se cazează într-un hotel din zonă.

27 MARTIE 2021. Kovalenko îl telefonează pe administratorul firmei de la care a închiriat automobilul și mai cere o zi. Ucraineanul este înștiințat despre un proces-verbal privind comiterea unei contravenții. Camerele de supraveghere a circulației rutiere l-au surprins pe Kovalenko încălcând regulile de circulație.

În aceeași zi, Kovalenko ajunge cu automobilul în apropierea blocului unde locuiește Ceaus, unde staționează o bucată de timp. Mai târziu, ucraineanul dă o nouă tură pe la magazinul de vinuri pe la care mai trecuse anterior de două ori.

28 MARTIE 2021. Kovalenko returnează automobilul, după care, împreună cu Kutsenko, se cazează pentru o noapte la un alt hotel.

29 MARTIE 2021, ora 12:20. La oficiul aceleiași firme de închirieri auto se prezintă Oleksii Sotnikov, un ucrainean în vârstă de 36 de ani. Ia pentru trei zile un Renault Megane de culoare albă, fără sistem GPS.

30 MARTIE 2021, ora 18:00. Oleksii Nechaiev, un ucrainean de 32 de ani, merge și el la aceeași firmă de închirieri auto din sect. Buiucani și i-a pentru două zile un Volkswagen Jetta. E aceeași mașină cu sistem GPS pe care Kovalenko o închiriase pe 25 martie.

Oleksii Nechaiev și Oleksii Sotnikov au intrat împreună în Republica Moldova la data de 24 martie, prin postul de frontieră Tudora-Starkazacie, fiind pasageri ai unui microbuz de rută. Tot împreună au părăsit țara la 3 aprilie – ziua răpirii lui Ceaus, prin același post de frontieră și la bordul aceluiași microbuz cu care au intrat în Republica Moldova.

Odată ce a urcat în Volkswagen-ul închiriat, Nechaiev pornește spre str. Doina și staționează preț de câteva minute în regiunea Cimitirului Sf. Lazăr, acolo unde, peste câteva zile, Ceaus va fi mutat dintr-un microbuz Ford într-un sedan Mercedes Benz. Ulterior Nechaiev se îndreaptă spre satul Măgdăcești, raionul Criuleni, după care revine în Chișinău.

31 MARTIE 2021. Automobilul parchează pe bd. Decebal, intersecția cu str. Trandafirilor. La acel moment, în parcarea de lângă Parcul Serghei Lazo staționează trei mașini. Este vorba de un Ford Transit, un Mercedes Benz și un Renault Scenic. Două dintre aceste mașini vor fi ulterior implicate în răpirea judecătorului ucrainean.

Parcarea de lângă Parcul Serghei Lazo

Parcarea de lângă Parcul Serghei Lazo

În aceeași zi, Oleksii Nechaiev parchează mașina, timp de 18 minute, în fața blocului în care trăiește Ceaus.

1 aprilie 2021. Automobilul este returnat firmei.

3 APRILIE, ZIUA RĂPIRII

TRASEUL CHIȘINĂU-OTACI ȘI DINCOLO DE GRANIȚĂ
Ora 12:10,
 or. Chișinău, str. N. Testemițanu 24/5În curtea unor cămine studențești, în apropierea complexului sportiv al Universității de Medicină și Farmaceutică, ucraineanul Mykola Ceaus este băgat cu forța într-un Ford Transit alb și microbuzul părăsește imediat zona. 15 minute mai târziu ajunge sub viaductul care leagă sectoarele Centru de Botanica. Aici, Ceaus este transferat din microbuz într-un Mercedes Benz.

Automobilul Ambasadei Ucrainei la Chișinău

Automobilul Ambasadei Ucrainei la Chișinău

Ora 13:03. Or. Chișinău, str. Doina, în apropierea cimitirului Sf. Lazăr. La marginea orașului, Ceaus este transferat din nou – din Mercedes într-o Toyota RAV4 cu numerele CD120MA. Mașina aparține Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova.

Următorii 200 de kilometri, până la punctul de trecere a frontierei din Otaci, mașina de culoarea neagră cu numere diplomatice îi parcurge în două ore și jumătate. Adică, în medie, cu 80 km/h.

Ora 15:32. or. Otaci, r. Ocnița. SUV-ul negru ajunge la punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene Otaci – Moghilev-Podolsk. Pentru că are un statut special, mașina cu numere diplomatice trece prin vamă fără să fie supusă vreunui control și intră nestingherită pe teritoriul Ucrainei.

OPERAȚIUNEA „ȘEPCILOR NEGRE”
La câteva ore de la răpirea lui Ceaus, grupul de ucraineni părăsește Republica Moldova. 10 bărbați, îmbrăcați în haine de culoare închisă, cu rucsacurile în spate sau cu genți de călătorie și borsete, majoritatea dintre ei purtând chipiuri negre, ajung la Otaci și, rând pe rând, își șterg urmele.

Ora 15:32. Imediat ce Toyota cu numere diplomatice (în care, după toate aparențele se afla Ceaus) se apropie de trecerea de frontieră „Otaci – Moghilev-Podolsk”, în urma ei își fac apariția doi pietoni. Ambii au în spate rucsacuri. Sunt Yurii Kovalenko și Andrei Kutsenko, alias Eduard StavitskyPotrivit materialelor anchetei, ei ar fi ajuns de la Chișinău la Otaci cu mașina Ambasadei.

foto_04_v02

Ora 16:59. Un Renault Scenic parchează lângă Liceul „Mihai Eminescu” din Otaci. Câteva secunde mai târziu, coboară un bărbat. Își ia geaca de pe bancheta din spate și o îmbracă. Următoarele patru minute stă lângă mașină, după care ia în mână un troler și pornește spre punctul de trecere al frontierei. De aici și până la vamă are de mers câteva minute. Bărbatul ar fi Oleh Stadnyk, un ucrainean în vârstă de 45 de ani, anterior vizat într-un dosar penal în Republica Moldova. În 2016, Centrul Național Anticorupție a pornit o cauză penală după ce angajați ai Secției de Evidență și Documentare a Populației sect. Rîșcani i-au eliberat lui Stadnyk acte false atribuindu-i identitatea unui cetățean moldovean real.

La nici două minute distanță, un alt ucrainean pornește către vamă. Este vorba de Oleksandr Kosteniuk (36 de ani). Pe umăr are o geantă de voiaj în care ticsește câteva foi, astfel încât o parte dintre ele să rămână afară. Trece pe lângă un coș de gunoi, își amintește că trebuie să se descotorosească de acele foi, așa că le aruncă în pubelă.

Kosteniuk însă nu cotește imediat spre punctul vamal, ci își continuă drumul. Când la următoarea intersecție face stânga, camerele de supraveghere din regiune îl pierd din vizor. Reapare după un minut și jumătate, îndreptându-se spre vamă.

foto_05_00000

Potrivit materialelor anchetei, Kosteniuk a activat anterior în calitate de șef al Departamentului de investigații criminale din Lvov. În perioada în care lucra în poliție, Kosteniuk a fost demis după ce subordonați de-ai săi ar fi amenințat cu arma un bărbat de la care au confiscat 4 mii de euro și un kilogram de chihlimbar. Polițistul însă a reușit, prin instanță, să se restabilească în funcție. Ulterior, a demisionat și a fondat o agenție de detectivi.

Ora 17:31. În piața din apropierea vămii oprește un taxi. Doi bărbați coboară, iar mașina își continuă drumul. Cei doi își urcă rucsacurile în spate. Sunt Roman Kozhushko (45 de ani) și Mykhailo Buleha (30 de ani), care, cu aproximativ două ore în urmă, urcaseră în taxi din orașul Bălți.

Buleha dispare din vizorul camerelor de supraveghere, după ce se îndreaptă spre punctul de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Kozhushko, însă, merge exact pe traseul făcut anterior de Kosteniuk – la următoarea intersecție cotește la stânga, se reține undeva preț de un minut și abia după asta se îndreaptă spre vamă.

Mykhailo Buleha este luptător profesionist. Materialele anchetei dezvăluie că Buleha a fost instructor într-o unitate separată a forțelor speciale din Garda Națională a Ucrainei, iar în prezent este șeful unității Federației militare sportive de luptă universală din Ucraina.
foto_01_00000

Ora 18:06. Tot de la Bălți, la Otaci ajunge un alt taxi. Camerele de supraveghere surprind alți doi pasageri care coboară și pe șoferul care îi ajută să-și ia gențile din portbagaj – câte două pentru fiecare. Bărbații sunt îmbrăcați în negru și poată chipiuri.

Îi cheamă Iurii Tkach și Bohdan Kuzmak, ambii de 48 de ani, și se îndreaptă către punctul de trecere al frontierei. Scenariul e același – unul înaintează spre graniță, iar celălalt mai așteaptă, astfel încât să treacă frontiera separat.

Tkach și Kuzmak intraseră în Republica Moldova cu 3 zile în urmă, pe 31 martie, tot împreună, pe la punctul de trecere Criva – Mămăliga.

foto_02_00000

Ora 18:08. Al treilea taxi ajunge la Otaci. Coboară alți doi pasageri cu chipiuri și măști. Sunt ultimii din cei zece ucraineni care sunt vizați de anchetatori pentru implicare în răpirea fostului magistrat Ceaus. Spre deosebire de ceilalți, bărbații nu au nicio geantă. Unul dintre ei ține în mână o pungă de culoare albă. Nu cotesc imediat spre punct de trecere a frontierei, mai fac câțiva pași, iar apoi cotesc spre pod. Cei doi par a fi Andrii Soltys (43 de ani) și Taras Shtoiko (30 de ani), care au intrat pe teritoriul R. Moldova pe 31 martie. Ultimul a activat în calitate de militar și a părăsit Republica Moldova la ora 18:31.

foto_03_00000

După răpirea fostului magistrat, Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale a pornit o cauză penală. Totodată, autoritățile de la Chișinău ar fi cerut Ucrainei să retragă imunitatea diplomatică a atașatului militar Serghei Smetaniuk, pentru a putea fi cercetat penal și, ulterior, tras la răspundere.