Raportul comisiei de anchetă privind legalitatea concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC) a fost aprobat în seara zilei de ieri de către Parlament.

Raportul a fost prezentat în plenul Legislativului de către membrul comisiei, deputatul Anatol Zagorodnîi. Potrivit acestuia, obiectivul strategic a fost concesionat corect. „Actualul concesionar a efectuat investiții și construcții pe Aeroportul Internațional Chișinău, de aceea nu există circumstanţe pentru a rezilia contractul”, a spus Zagorodnîi

După propunerea mai multor amendamente, deputaţii au aprobat raportul comisiei.

Anterior, preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PLDM, Iurie Ţap, a prezentat raportul de alternativă privind concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău. Acesta a menţionat că procedura de luare a deciziilor privind concesionarea obiectivului a fost viciată, iar clauzele contractului semnat acum trei ani nu corespund legislaţiei în vigoare, dar şi intereselor statului. „Cerem Guvernului să renegocieze contractul de concesiune, precum şi anularea taxei de modernizare pusă pe spatele cetăţenilor”, a spus anterior Iurie Ţap.

La 30 mai 2013, Guvernul a decis să scoată spre concesionare activele aflate în gestiunea economică a Î.S. „Aeroportul Internațional Chișinău” și terenul aferent acesteia, iar cîștigătorul licitației a devenit compania din Rusia „Avia Invest” SRL.

Astfel, activele Aeroportului și terenul aferent acestuia au fost transmise în concesiune pentru o perioadă de pînă la 49 de ani. „Avia Invest” urmează să investească în AIC cel puțin 230 milioane de euro.

Totodată, titularul dreptului de proprietate rămîne statul R. Moldova, iar venitul și profitul adus prin folosirea bunurilor concesionate aparțin firmei din Rusia.