Procuratura Generală confirmă faptul că a fost invitată la audierile organizate de blocul ACUM, însă le consideră drept o încercare de a atrage instituția în lupte politice, motiv pentru care nu a dat curs invitației, transmite deschide.md.

Solicitați de reporterii Deschide.MD, reprezentanții PG au declarat că au recepționat la data de 27 mai prin poșta electronică invitația unor fracțiunii parlamentare de a participa la discuții privind inițiativa acestora de a modifica legea cu privire la Procuratură.

Este o acțiune cu tentă politică evidentă, o nouă încercare de a atrage Procuratura Generală în luptele politice ale unor partide. Procuratura nu o dată a declarat public că nu va da curs și nu va participa la acțiuni cu tentă politică, motiv pentru care nici de această dată nu va participa la evenimentul enunțat”, susțin reprezentanții Procuraturii.

În ceea ce privește subiectul abordat în invitație, PG anunță că actuala Lege cu privire la Procuratură, pusă în aplicare de la 1 august 2016, a fost elaborată de către un grup interdepartamental de juriști, prezidat chiar de către un ONG național, legea a fost votată cu un larg consens în Parlament și a beneficiat de expertiza internațională, inclusiv cea a Comisiei de la Veneția.

Amintim că blocul ACUM solicită demisia procurorului general, Eduard Harunjenm și modificarea Legii cu privire la Procuratură. Reprezentanții PPDA și PAS vor ca procurorul general să fie o persoană din afara țării.

Depolitizarea Procuraturii Generale este vitală pentru asigurarea unei justiții corecte. Doar un procuror independent va începe urmărirea penală a celor responsabili de cele mai mari fraude, inclusiv a lui Șor, a lui Plahotniuc și a întregii piramide din jurul acestora. Un procuror curajos și independent va începe urmărirea penală  a infractorilor protejați de guvernarea oligarhică”, se menționează în pachetul „anti-oligarhic” al blocului ACUM.