Sistemului de pensii, anunţată de Premierul Pavel Filip şi care se află în plin proces de derulare, poate deveni una dintre cele mai radicale din toate câte au fost implementate vreodată în Republica Moldova. Potrivit unui editorial  plasat pe portalul Tribuna, această reformă s-ar putea dovedi salvatoare pentru întreaga ţară.

„Unii văd în preconizata reformă doar o măsură impusă de Fondul Monetar Internaţional, dar, în realitate, situaţia e mult mai complicată. Chiar şi fără condiţiile FMI, dacă sistemul respectiv nu e reformat, vom asista la o adevărată catastrofă socială şi umană. Se pare că Premierul Filip înţelege acest lucru şi e gata să-şi asume integral responsabilitatea pentru această reformă complicată şi pentru urmările ei”, este subliniat în editorial.

Tribuna specifică că urmările, le putem deja intui, citind printre rînduri comunicatele de la Guvern: „Printre obiectivele principale ale proiectului sunt asigurarea funcționării unui sistem de pensii sustenabil, reducerea inechităților din sistemul de pensii, crearea unui sistem de pensii atractiv, cu un nivel sporit al beneficiilor, asigurarea guvernanței transparente și cu capacități consolidate de administrare a sistemului de pensii. Premierul Pavel Filip a subliniat că sistemul de pensii trebuie să asigure echitatea socială, iar mărimea pensiei să corespundă contribuţiilor achitate de beneficiar în bugetul asigurării sociale. Totodată, urmează să fie prevăzută aceeaşi vârstă de pensionare şi acelaşi stagiu de cotizare pentru diferite categorii de beneficiari. Astfel, se va renunţa la condiţiile speciale, privilegiate de pensionare pentru anumite categorii de persoane, care sunt în prezent”. Cred că aceste rânduri spun, dacă nu tot, atunci foarte multe.

La final, autorul concluzionează: „Deci, e clar că Premierul Pavel Filip va avea nevoie de mult curaj pentru a implementa o astfel de reformă. Şi, judecând după declaraţiile pe care le face, are curajul necesar şi e decis să meargă până la capăt. Iar dacă nu va devia din drumul ales, atunci cu siguranţă reforma respectivă va fi cea care îi va asigura un loc demn în istorie”