Surpriză de proporții la sfârșit de an. Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a anunţat o schimbare radicală în Guvernul Filip, care va transforma Executivul într-unul tehnocrat. Liderul Partidului Democrat a subliniat că modificările se fac pentru a apropia și mai mult Guvernul de oameni.

Potrivit schimbărilor, din Guvernul existent vor rămâne doar patru miniştri. Este vorba de ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, ministrul Finanţelor, Octavian Armașu, şi ministrul Apărării, Eugen Sturza, scrie publika.md.

Conform noii componenţe, va fi schimbat și vicepremierul pentru Reintegrare. Dat fiind faptul că integrarea europeană este o prioritate a ţării noastre, PDM a decis crearea unei noi funcţii de vicepremier pentru acest domeniu, care va fi preluată de către fostul premier și ministru de Externe și al Integrării Europene, Iurie Leancă.