Veți găsi azi și mâine în mass-media ce deservește cu zel președinta și partidul dumneaei, știrea tristă despre un concetățean, care și-a găsit moartea pe malul stâng al Nistrului. Întâmplarea e povestită în amănunte de jurnaliștii “liberi”, care nu divulgă sursa, pentru că e rușinos să te bazezi pe un adevăr neverificat, furnizat de serviciile speciale, fie acestea ale Tiraspolului, ori ale noastre, adică domesticite de Maia Sandu.

Pare verosimil, totuși, că doi pescari din Răscăieși, Ștefan Vodă, aflați într-o barcă de cauciuc improvizată, au fost duși mai aproape de malul stâng al Nistrului de valuri, vânt, curentul apei, ori de voia întâmplării. În limbajul politic de lemn și necenzurat al serviciilor speciale grănicerii de pe malul stâng al râului se numesc „așa-ziși grăniceri”, după calapodul „așa-zisei republici”, pentru, că, probabil, „unilateral declarată” e un calificativ mai lung, mai vechi, ori mai greu inteligibil pentru electorat.

Cei patru (serviciile speciale insistă, că ar fi fost exact patru) așa-ziși, ori unilateral declarați grăniceri, urmând așa-zisul statut al așa-zisei unități militare a așa-zisei republici, au încercat să oprească așa-zișii infractori. A urmat, conform așa-zisei surse anonime, un așa-zis incident, în urma căruia un așa-zis infractor a reușit să ajungă, trecând în înot Nistrul, pe malul drept, iar celălalt, a fost tras din apă pe malul stâng de către așa-zișii grăniceri, cu întârziere, însă, pentru că se înecase.

Am putea califica acest incident drept o nenorocire, ori o tragedie, fără a folosi calificativul „așa-zisa”. Presa care deservește președinta, preferă, însă, să-l declare – unilateral – asasinat, fără a verifica miezul întâmplării din două și mai multe surse și fără să se întrebe, de ce atunci, cei patru grăniceri au încercat să resusciteze victimă prin respirație artificială. Facem și noi o așa-zisă presupunere, că așa-zisul asasinat este tirajat la comanda așa-ziselor servicii speciale, pentru a menține o încordare artificială între cele două maluri.

De ce ar fi nevoie de o așa-zisă tensiune între Chișinău și Tiraspol? E clar de ce: pentru a înfricoșa și a ține cât mai departe de alegerile parlamentare concetățenii din raioanele de est ale Moldovei, parte legitimă a țării noastre, determinându-i să nu participe la viitorul scrutin. PAS e în căutarea unor noi metode de intimidare a alegătorilor din stânga Nistrului, mai subtile decât intervențiile bădărănești, violente și ilegale de la Varnița, comise de curajosul deputat Igor Grosu în numele alesei lui în timpul alegerilor prezidențiale.

Două cuvinte despre terminologia politică… Dacă dorim să lichidăm regimul separatist de la Tiraspol prin efortul conjugat al forțelor armate NATO și ale Ucrainei, scenariu stupid și sângeros, ce sălășluiește în capetele înfierbântate ale unor politicieni, atunci, da, putem să numim toate realitățile de peste Nistru cu termeni ce țin de domeniul imaginarului. Dacă, totuși, căutăm căi pașnice și inteligente de soluționare a diferendului transnistrean, de care se fac vinovate ambele părți ale conflictului, atunci e timpul să găsim cuvintele și noțiunile potrivite pentru înțelegere și coabitare.

 

Editorial de Valeriu Reniță