Președintele Maia Sandu și-ar fi pus în plat să desemneze la funcția de premier doar pe Natalia Gavrilița. Asta chiar dacă astăzi Curtea Constituțională a anulat decretul șefului statului. Despre aceasta jurnalistul Valeriu Reniță a scris pe canalul său de Telegram.

“După ce Domnica Manole și echipa și-au făcut onest treaba (făceți-Vă cruce, creștinilor!), în ciuda prezicerilor pesimiste, pe care le împărtășeam și eu, putem trage o gură de aer, cât președinta țării și PAS pregătesc un nou atac asupra Constituției. Maia Sandu a declarat fără echivoc săptămâna trecută la o emisiune TV, că o eventuală decizie CC ce ar defavoriza-o, nu poate fi o piedică în drumul ei revoluționar. Sper să greșesc, dar se pare, că planul doamnei președinte e ca în afară de Natalia Gavrilița să nu desemneze pe nimeni prim-ministru în cele 45 de zile stabilite de procedura constituțională”, a scris Reniță.