Astăzi, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a participat la o întrevedere cu noul reprezentant al Fondului ONU pentru Populaţie în Republica Moldova, Rita Columbia. Oficialii au trasat sectoarele prioritare de cooperare în domeniul ocrotirii sănătății. În context, partenerii externi și-au manifestat intenția de a ajuta țara noastră să actualizeze și să adapteze protocoalele clinice naționale, prin alinierea la cele mai bune practici internaționale.

Un alt subiect important care a fost discutat este sporirea calității serviciilor de sănătate sexuală si reproductivă. Unul dintre scopurile trasate este creșterea accesului populației la produsele farmaceutice în domeniul sănătății reproductive, cum ar fi medicamentele contraceptive, prin utilizarea mecanismelor existente ale organizațiilor internaționale.

De asemenea, UNFPA va acorda tot sprijinul și asistența necesară pentru a definitiva și promova noul Program Național privind Sănătatea și Drepturile Sexuale și Reproductive.