Schimbarea sistemului de vot devine tot mai dorită în rândul societății, iar comunități etnice își exprimă în continuare susținerea pentru trecerea la sistemul de vot uninominal. Ghilda oamenilor de afaceri ruși consideră votul uninominal o oportunitate pentru îmbunătățirea climatului de faceri, potrivit unei declarații difuzate presei.

„Ghilda oamenilor de afaceri ruși nu poate rămâne în afara procesului de discuții în privința modificării sistemului electoral în Republică care se referă la implementarea unui sistem majoritar de vot pe circumscripții electorale uninominale”, se arată în declarație. Organizația își exprimă sprijinul pentru modificarea sistemului electoral pentru ca deputații să fie votați în conformitate cu sistemul uninominal la alegerile parlamentare din 2018.

Și Comunitatea Găgăuză își exprimă susținerea pentru modificarea sistemului electoral prin introducerea votului uninominal și vor, la fel, ca acesta să fie aplicat la alegerile parlamentare din 2018. „Credem că sistemul electoral uninominal va contribui la transparența și eficacitatea politicienilor, precum și la apropierii acestora de popor”, se arată în declarație.

Comunitatea Bulgară își exprimă susținerea pentru modificarea actualei legislații electorale prin introducerea unui sistem electoral mixt, astfel ca 50 de deputați să fie aleși în circumscripții uninominale, iar 51 pe liste de partid. Organizația consideră că acest sistem va proteja drepturile minorităților naționale.

„Noi sprijinim modificarea sistemului electoral, considerând că prin introducerea sistemului mixt reprezentanții minorităților naționale, din care facem parte, vor fi reprezentanți în Parlamentul țării, apărându-ne drepturile, valorile, protejându-ne cultura, tradițiile și obiceiurile”. În plus, semnatarii consideră că sistemul electoral mixt va contribui la apropierea politicienilor de cetățeni.

003 002 001