Ziarul Timpul a publică o retrospectivă a relațiilor dintre Partidul Popular European (unul din cele mai mari în Europa) cu formațiunile politice din Moldova, care de-a lungul anilor au beneficiat de suportul PPE. Concluzia la care ajung jurnaliștii este că experiența PPE în Moldov este marcată prin eșecuri sonore, principalele fiind PPCD-ul condus de Iurie Roșca, PLDM-ul condus de Vlad Filat, în detenție acum pentru fapte de corupție, dar și reprezentanții actualelor partide de opoziție.
„Vă exprimăm solidaritatea şi încrederea noastră în tot ceea ce faceţi pe plan politic. PPCD este unul din partidele cele mai experimentate din Moldova, un promotor al democraţiei şi al luptei pentru drepturile omului în această regiune a continentului.
Deviza Congresului PPCD: „Republica Moldova — o ţară de succes” este formulată excelent. Voi aţi făcut progrese mari şi ştim că lucraţi eficient în interesul ţării voastre, pentru a-i asigura un viitor sigur şi pentru ca ambiţiile ei europene să devină realitate”, aceasta declara liderul PPE, Joseph Daul despre PPCD și Iurie Roșca cu puțin timp înainte ca Roșcă să se alăture echipei lui Vladimir Voronin, devenind vicepremier.
Jurnaliștii descriu și experiența următorului favorit al PPE în Moldova – Partidul Liberal Democrat din Moldova. Deși atât presa, cât și organizațiile internaționale erau la curent cu schemele în care era implicat fostul premier Vlad Filat, alături de Ilan Shor și raiderul Veaceslav Platon, PPE continua să susțină PLDM.
„La 1 decembrie 2014, acelaşi Joseph Daul îl felicita pe Vlad Filat şi PLDM pentru rezultatul de la alegerile parlamentare, încurajând liberal-democraţii să-şi asume rolul principal într-o nouă alianţă pro-europeană de guvernare. „Povestea de succes” din Moldova continua pentru PPE şi după „furtul miliardului”, notează Timpul.
Istoria continuă cu partidele de opoziție de la Chișinău, care în 2016 lasă la o parte ambițiile politice personale și organizează împreună proteste anti-guvernamentale de amploare. Iar PPE nu ezită să le ia partea în acest caz.
„Se întâmpla în perioada când Chişinăul era zguduit de aşa-numitele „proteste comune ale opoziţiei”, finanţate şi sprijinite logistic de Moscova. Farmecul acestor proteste este că la ele şi-au dat mâna politicienii care au devenit noile mize ale PPE la Chişinău, Maia Sandu, care împreună cu alţi descendenţi din PLDM a fondat Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma DA a lui Andrei Năstase, finul de cununie al oligarhului Victor Ţopa, fost partener de afaceri al lui Vlad Plahotniuc şi partidele pro-ruse, finanţate de la Moscova, Partidul Nostru, al lui Renato Usatîi şi Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon. Aceste proteste şi lucrul intens al propagandei pro-ruse au încurajat dispoziţiile eurosceptice din societatea moldovenească, au crescut raitingul lui Dodon şi în ultimă instanţă au dus la alegerea acestuia prin vot direct în calitate de preşedinte al Republicii Moldova, alegeri care au constituit una din revendicările protestelor comune”, scrie Timpul.Jurnaliștii de la Timpul notează că poziția PPE a fost radicalizată și mai mult după reținerea în Ucraina a raiderului Veaceslav Platon. ”Grupul s-a poziţionat în calitate de avocat al lui Vlad Filat şi al întregii galerii de penali implicaţi în „jaful secolului” şi Laundromatul Rusesc, desfăşurat prin MoldIndConBankul de la Chişinău. PPE a început să-i victimizeze pe rând pe toţi, de la Vlad Filat şi până la asistentul raiderului Platon, Mihail Gofman, punând presiune pe guvernarea de la Chişinău ca aceştia să fie scoşi de sub urmărire penală, fapt contrar tocmai principiilor democratice europene, de separare a puterilor în stat”.
Publicația mai scrie că în urma unui lobby agresiv lansat de fundaţia oligarhului kazah Mukhtar Ablyazov, Open Dialog, generos finanţată de acesta din miliardele furate din Kazahstan, Ucraina şi Rusia, deputaţii PPE acceptă delegaţii succesive de la Chişinău la Strasbourg şi Bruxelles, aceste vizite fiind folosite de propaganda pro-rusă de la Chişinău în cadrul războiului hibrid dus de Kremlin împotriva Moldovei, pentru a o readuce pe orbita sa de influenţă. ”Fundaţia lui Ablyazov duce rând pe rând în lobby trip-uri la PPE politicieni, propagandişti şi avocaţi de presă ai politicienilor pro-ruşi, cum ar fi Renato Usatîi, dar şi acoliţii săi, desprinşi din aripa comuniştilor radicali, aşa-numiţii „talibani” de la Chişinău, Grigore Petrenko, Aleksandr Petkov şi Alexei Tulbure”, notează Timpul.
Jurnaliștii constată că după ce doi exponenţi ai PPE în Moldova, Iurie Roşca şi Vlad Filat, împreună cu partidele lor, PPCD şi PLDM, efectiv dispar de pe scena politică de la Chişinău, grupul popularilor europeni devine un loc de refugiu nu doar pentru pro-ruşii deveniţi renegaţi la Chişinău şi cei implicaţi în „jaful secolului”, dar şi pentru tot felul de penali din Republica Moldova.