La Istanbul, preşedinţii Rusiei şi Turciei au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul energetic şi militar, inclusiv în cadrul operaţiunii declanşate de armata turcă în nordul Siriei, scrie radiochișinău.md.
În prezenţa lui Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan, miniştrii energiei din cele două ţări au semnat luni, 10 octombrie, la Istanbul, Acordul interguvernamental privind construcţia gazoductului Turkish Stream, ce va uni Rusia de Turcia europeană, prin Marea Neagră.
Conducta va avea două fire, cu o capacitate de peste 15 miliarde de metri cubi pe an fiecare, a căror construcţie va fi terminată în decembrie 2019. Primul fir va furniza gaze pentru piaţa turcă, cel de-al doilea pentru piaţa europeană, cu condiţia însă ca UE să ofere garanţiile necesare. În cadrul înţelegerii, Rusia a acordat Turciei o reducere neprecizată a preţului la gaze.
Preşedinţii Putin şi Erdogan s-au înţeles să accelereze realizarea centralei nucleare Akkuyu, construită de Rusia în Turcia, dar şi-au exprimat interesul şi pentru cooperarea în domeniul tehnico-militar.
Vladimir Putin s-a aflat la Istanbul cu ocazia Congresului Mondial al Energiei, unde a declarat că Moscova se va alătura posibilei decizii a OPEC de a îngheţa producţia de petrol pentru a ridica preţul barilului.