Prim-ministrul Pavel Filip a prezidat şedinţa Comisiei guvernamentale pentru integrarea europeană  (CGIE) din 12 octombrie a.c., în cadrul căreia s-a discutat despre ultimele evoluţii în contextul pregătirii pentru reuniunile Comitetului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană şi a Comitetului de Asociere în configuraţia comerţ, care vor avea loc în perioada 17-19 octombrie curent, la Bruxelles, Belgia.

Potrivit ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, la reuniunile în cauză vor fi trecute în revistă principalele evoluţii şi progrese înregistrate de Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere de la şedinţa Comitetului de Asociere RM-UE din 2015. Astfel, în vederea asigurării unei prestaţii bune a delegaţiei Republicii Moldova la acest eveniment au fost identificate subiectele de interes sporit şi stabilite punctele de reper pentru discuţiile ce vor fi purtate cu partenerii europeni.

Premierul Pavel Filip a menţionat  că aceste două reuniuni sunt foarte importante pentru monitorizarea și evaluarea progresului în implementarea Acordului de Asociere. Şeful Executivului a cerut miniştrilor şi altor persoane cu funcţii de răspundere, care vor participa la reuniunile date, să se pregătească temeinic pentru discuţii atât în ceea ce privește rezultatele, cât şi privind aspectele problematice sau unde nu au fost înregistrate suficiente progrese.

S-a decis organizarea următoarei ședințe a CGIE după revenirea delegaţiei moldoveneşti de la Bruxelles, pentru a discuta rezultatele discuțiilor din cadrul acestor două formate de dialog prevăzute de Acordul de Asociere, precum şi evoluțiile în pregătirea Planului Național de Implementare a Acordului de Asociere, și negocierea Agendei de Asociere.