UPDATE // Maia Sandu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat informația potrivit căreia Oazu Nantoi și Igor Munteanu vor participa la întrevederea cu Kozak. „Nu avem o decizie finală. Când o să o avem o să o comunicăm”, a spus lidera PAS. Politiciana infirmă însă faptul că oficialii europeni i-au recomandat să nu meargă la întrevederea cu vicepremierul Kozak, deoarece acesta se află în lista persoanelor supuse sancțiunilor din partea UE. „Oficialii europeni nu ne-au recomandat nimic, ei pot să se dea doar cu părerea”, a spus Sandu. Întrebată dacă, totuși, s-au dat cu părerea în acest caz, Maia Sandu a ținut să sublinieze: „Nu am luat nicio decizie. O să vă anunțăm”, transmite ziarulnational.md.

Blocul „ACUM” a delegat doi deputați la întâlnirea de astăzi cu vicepremierul rus, Dmitri Kozak, care a sosit la Chișinău.

Potrivit unor surse din interiorul Blocului „ACUM”, la întrevederea cu Kozak vor participa deputații Oazu Nantoi de la PAS și Igor Munteanu de la PPDA.

Aceleași surse au mai adăugat că europenii ar fi insistat ca reprezentanții Blocului „ACUM” să refuze o întrevedere cu trimisul lui Putin la Chișinău, deoarece acesta figurează în lista persoanelor vizate de sancțiunile din partea UE.

Anume din acest motiv la întrevedere nu vor fi prezenți copreședinții Blocului „ACUM”, Maia Sandu și Andrei Năstase, care i-au delegat în locul lor pe deputații Nantoi și Munteanu.

Reprezentanții Blocului „ACUM” nu au comunicat deocamdată public dacă va exista o întrevedere cu Dmitri Kozak.