Şapte ani de închisoare pentru un tînăr din Edineţ, recunoscut culpabil de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvîrşită în stare de ebrietate, soldată cu decesul a trei persoane. Deopotrivă cu pedeapsa închisorii, inculpatul a fost privat de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.

Tragicul accident s-a produs în noaptea de 28 februarie 2016, pe traseul M-14, la intrarea în or.Cupcini, raionul Edineţ. În total, în BMW-ul condus de inculpat se aflau opt tineri, cu vîrstele cuprinse între 19 şi 24 de ani, care se întorceau de la o discotecă din localitate. Fiind somaţi de către un echipaj de patrulare să oprească, inculpatul a accelerat viteza, continuîndu-şi drumul.

Procuratura raionului Edineţ a demonstrat că, inculpatul, care urcase beat la volan şi fără a deţine permis de conducere, nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului, a derapat de pe şosea, tamponîndu-se într-un copac. Impactul a fost atît de puternic încît, două fete au murit pe loc, un băiat a decedat peste puţin timp la spitalul raional, iar alţi doi tineri, printre care şi conducătorul auto, au fost internaţi în stare gravă.

Expertizele dispuse de procurori pe caz au concluzionat, că în momentul impactului, inculpatul, în vîrstă de 19 ani, conducea cu o viteză de peste 140 km/h.