Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, în comun cu ofiţerii de urmărire penală ai Direcţiei Generale Urmărire Penală a IGP şi ofiţerii de investigaţii ai INI al IGP, au efectuat, la 15 august, 22 de percheziții la punctele de colectare a fierului vechi şi la oficiile a două societăţi comerciale specializate în achiziționarea metalului, precum și la domiciliile și în automobilele persoanelor responsabile din cadrul respectivilor agenţi economici.

Făptuitorii sunt învinuiţi de organizarea unor scheme de evaziune fiscală şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari. Agenţii economici înregistrau în evidenţa contabilă acte de achiziţii a deşeurilor de metale, întocmite din numele unor persoane fizice decedate sau aflate peste hotarele ţării.

De asemenea, ei achiziționau resturi și deşeuri de metale neferoase cu indicarea în actele de evidenţă contabilă a unor cheltuieli majorate, astfel încît suma impozabilă era denaturată şi, respectiv, erau diminuate esenţial sumele impozitelor achitate. Datele preliminare ale anchetei arată că doar unul dintre cei doi agenți economici, începînd cu anul 2014, a reflectat în evidenţele contabile cheltuieli majorate cu peste 95 de milioane de lei. În prezent, se întreprind acţiunile procesuale care au drept scop stabilirea valorii exacte a prejudiciului adus statului.

În rezultatul percheziţiilor efectuate, au fost depistate și ridicate documente contabile, înscrisuri de ciornă, carnete, suporturi electronice ce conţin informaţii cu privire la activitatea ilegală desfăşurată, peste 20 telefoane mobile, aproximativ 200000 de lei, şi peste 3000 dolari SUA, mijloace bănești care nu au fost contabilizate. La fel, au fost depistate peste 350 de tone de fier uzat fără acte de provenienţă.

Administratorul şi fondatorul celor două companii deţine proprietăți (casă, automobile de lux, terenuri etc.) în valoare de zeci de milioane de lei, legalitatea provenienţei acestora urmînd a fi verificată.
Cele şapte persoane învinuite de implicare în săvîrşirea infracţiunii au fost reţinute, iar în data de 17.08.2017, în privinţa acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pe un termen de 30 zile.

În caz de condamnare, învinuiţii riscă de pînă la 10 ani de închisoare.